Președintele rus Vladimir Putin s-a aflat marți într-o vizită oficială la Budapesta, în contextul în care Europa încearcă să izoleze Rusia ca urmare a intervenției sale în Ucraina. Cu ocazia acestei vizite, Rusia și Ungaria au semnat o serie de acorduri, inclusiv unul în domeniul gazelor, care consolidează relațiile dintre cele două țări.
„Suntem convinși că izolarea Rusiei de Europa nu este o mișcare rațională”, a declarat Orban după o întrevedere de două ore cu președintele rus. „Oricine crede că Europa poate fi competitivă, ca economia europeană poate fi competitivă fără cooperarea economică cu Rusia, oricine crede că securitatea energetică poate exista în Europa fără energia care vine din Rusia, acea persoană vânează fantome”, a mai spus liderul ungar.
Rusia și Ungaria au semnat marți mai multe acorduri de cooperare, inclusiv unul carepresupune continuarea aprovizionării cu gaze rusesti. De asemenea, cele două țăriau semnat un acord privind pregătirea în Rusia a experților unguri în domeniul nuclear și privind deschiderea unui consulat al Ungariei în Kazan (Republica Tatarstan). În plus, au fost semnate și acorduri privind sistemele medicale, studiile superioare și cooperarea regională.
Apropierea lui Orban de Rusia nu este lipsită de costuri politice. Numeroși diplomați occidentali se arată alarmați de ceea ce percep drept alunecarea lui Orban către orbita Kremlinului. De asemenea,unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Orban, mogulul Lajos Simicska, s-a îndepărtat de liderul de la Budapesta, iar unul dintre motive pare să fie politica sa față de Rusia, potrivit unei surse apropiate situației citate de Reuters.
Aproximativ 2.000 de persoane au protestat luni seară, la Budapesta, față de vizita lui Vladimir Putin și față de politicile Cabinetului Viktor Orban.